In primul rand, este necesar sa facem diferenta dintre ceea ce reprezinta increderea in sine versus stima de sine, pentru ca desi pare sa insemne acelasi lucru, exista totusi o diferenta. Increderea in sine se refera la imaginea pe care persoana in cauza  o are despre ea, adica ceea ce gandeste persoana despre ea insasi, iar stima de sine reprezinta ceea ce crede persoana ca gandesc ceilalti despre ea. 

Cum imi dau seama daca am  sau nu incredere in mine?

Cu totii putem identifica la noi insine o voce sau un discurs intern care ruleaza in mintea noastra, iar aceasta poate avea tendinte pesimiste, autocritice sau poate avea tendinta de a fi mai toleranta, mai blanda si care nu pune atat de multa presiune. Ei, bine… ai ghicit! Vocea critica este cea care determina lipsa de incredere in sine!

Cum se formeaza discursul intern?

Vocea interna este defapt vocea persoanelor semnificative din viata noastra. Asa ca iti propun ca de fiecare data cand simti ca vocea aceea critica isi face simtita prezenta, sa te gandesti putin cu vocea carui parinte ti se pare ca seamna. Poate fi si vocea unuia dintre parinti, a bunicii sau a unei matusi sau poate chiar a unui profesor. Probabil  ai intuit deja faptul ca increderea in sine se contruieste inca din copilarie, chiar din copilaria foarte mica in raport cu figurile parentale sau persoanele de atasament. Acest lucru se intampla din cauza faptului ca cei mici nu au instrumentele si maturitatea necesare pentru a procesa o informatie care vine catre ei si nici un sistem de valori la care sa se raporteze. Copiii functioneaza pe un sistem de gandire primar si singurul aspect de care copiii pot beneficia  sunt parerile parintilor despre actiunile lor. Astfel, vocea critica a parintelui(desi poate bine intentionat avand ca scop evolutia copilului) va fi internalizata de copil. Hipercriticismul nu este singurul comportament distructiv  pe care un parinte il poate indrepta catre un copil, ci si abuzul fizic. Din pacate, cei mai multi dintre noi  am fost educati cu parul si ceea ce e si mai rau este ca inca sunt copii care se confrunta cu astfel de comportamnte din partea parintilor, fapt ce se datoreaza in primul rand  lipsei de educatie. Atunci cand copilul este abuzat fizic sau emotional, concluzia lui despre sine este ca ceva este in neregula cu el, ca nu este important, ca nu are valoare, ca nu merita sa fie iubit, ca nu e bun de nimic, ca este defect, ca parerea lui nu conteaza, etc. Astfel de concluzii se trag si atunci cand copilul este neglijat, nu i se acorda atentie, iubire, timp, intelegere, este certat pentru emotiile exprimate sau nu are parte de ghidajul parintilor. Pentru o dezvoltare psihica armonioasa, simpla prezenta fizica a parintelui nu este suficienta! O alta cauza care determina lipsa de incredere in sine se refera la comparatiile intre frati, colegi de scoala, verisori, etc. Ex: ” De ce nu esti si tu ca fratele tau, uite ce cuminte este?” sau ”Maria a luat 10, tie ti-a fost greu?”. Astfel, comparatia, lipsa de suport, de intelegere si lipsa ghidajului vor contribui la imaginea de sine negativa. 

Cu alte cuvinte, la varsta marturitatii individul cu incredere in sine scazuta are in realitate o imagine de sine deformata, bazata pe ce i-au spus parintii, rudele si profesorii si nu il ultimul rand bazata pe concluzii personale trase in urma abuzurilor fizice si emotionale. Efectele din pacate sunt devastatoare, viata individului fiind afectata semnificativ, atat in sfera relatiilor sociale cat si in sfera profesionala. In ce fel va fi afectat  putem spune dupa mecanismele sale de aparare care acestea la randul lor sunt in stransa legatura cu temperamentul despre care stim ca este innascut. Mecanismul de aparare se poate schimba pe percursul vietii in functie de experientele semnificative de viata, educatie, modele pe care le avem, inteligenta, relatiile interpersonale,etc. Astfel, un mecanism de aparare de tip predare va face ca persoana cu incredere in sine scazuta sa fie anxioasa in situatii sociale, sa nu-si exprime opinia sau nevoile personale, poate sa depinda de partener si sa-i fie foarte greu sa ia singura decizii si poate chiar sa le permita celorlalti sa-l abuzeze. Cei care au ca mecanism de aparare supracompensarea, desi nu au incredere in ei pot afisa opusul adica, o incredere in ei de neclintit, pot fi de-a dreptul aroganti sau pot fi agresivi cu ceilalti. Totodata, un supracompensator poate exagera cu munca sau cu specializarile in domeniul sau de expertiza, tocmai pentru a demonstra ca este demn de aprecierea si iubirea celor din jur. Cei care au ca mecanism de aparare evitarea vor evita efectiv relatiile cu ceilalti pentru a nu simti ce au simtit atunci cand au fost criticati sau umiliti. De asemenea, un individ care evita emotiile negative se poate refugia in consumul de substante, pornografie, jocuri de noroc, mancare, etc.

Ce poti face pentru a-ti creste increderea in tine

Din pacate, nu este un proces usor, mai ales daca imaginea de sine este grav afectata. De preferat este sa apelezi la un psihoterapeut care sa te indrume in tot aces proces. Mai jos iti las cateva instrumente care sa te ajute in aces demers:

• Fa-ti o lista cu realizari personale din trecut

• Gandeste-te la o situatie critica din care ai reusit sa iesi cu brio. Ce ai facut atunci?

• Fa un sondaj de opinie printre cunoscutii tai si roaga-i sa-ti ofere pararea lor sincera despre tine. Ai grija sa nu ceri parerea persoanelor care te-au criticat aspru in trecut sau care te-au abuzat in vreun fel. 

• Fa-ti o lista cu calitati si abilitati personale si professionale

• Gandeste-te care erau defectele tale in copilarie si adolescenta  si care erau calitatile tale in copilarie si adolescenta
• Fa-ti o lista cu calitati si defecte din prezent. Aici poti sa observi ca defectele din prezent nu sunt altceva decat mecanisme de aparare si nu defecte in adevaratul sens al cuvantului, (bineinteles ca cei din jur le pot percepe ca pe niste defecte). Poate iti critici in permanenta partenerul de exemplu si asta inseamna ca defapt esti pe un mecanism de aparare de tip supracompensator, luptandu-te astfel cu acea voce critica despre care discutam mai devreme. Bineinteles, acest comportament este disfunctional, nu este agreabil, insa, daca alegi sa te uiti la acest comportament ca la un mecanism de aparare, acest lucru te va ajuta sa te critici mai putin si sa intelegi mai bine felul in care functionezi. 

• De asemenea, iti recomand sa renunti la comportamentele de tip compensator cat si la cele de fuga sau de evitare. Ele intr-adevar te-au ajutat sa supravietuiesti pana in aces moment al vietii ,sa faci fata situatiilor de criza, insa adevarul este ca iti afecteaza relatiile. Ideal este sa incepi sa te uiti cu atentie la aceste sentimente de vina, rusine, inadecvare, tristete s.a. Fugind de aceste emotii, problema nu se va rezolva. 

• Trimite vocea critica la plimbare sau in vacanta sa se mai detensioneze. Cu alte cuvinte fii bland cu tine sau poti sa-i scrii parintelui critic o scrisoare in care sa-i spui cum te-ai simtit atunci si ce ai fi vrut sa auzi in schimb.

• Atunci cand simti ca nu ai incredere in tine si aici poate identifici emotii precum rusine sau sentinemtul de inadecvare, gandeste-te cand anume in copilaria ta te-ai mai simtit in acest fel. De asemenea, ai putea sa monitorizezi aceste sentimente sa vezi cand apar ele, in ce situatii. 

• Fii pe faza la reusitele tale, lauda-te si premiaza-te pentru ele! 

• Fa o ierarhie a situatiilor pe care le eviti sau care iti provoaca anxietate si confrunta-le pornind de la situatia care te face sa te simti cel mai putin anxios. Din pacate, doar prin expunere poti sa-ti demonstrezi tie ca esti in stare sa faci anumite lucruri, nu exista  alte variante. 

• Fa-ti un plan pentru imbunatatirea competentelor acolo unde este cazul.