Absența mutației vocii este o tulburare de voce psihogenă care se întânește în cazul adulților și adolescenților care prezintă laringele și organele reproducătoare sănătoase din punct de vedere clinic, dar care nu au reușit să facă tranziția de la vocea prepuberă la cea de adult. Acest tip de tulburare nu se referă la un dezechiblibru de ordin hormonal, ci la un ansamblu de conflicte psihice. În mare parte, acest fapt are drept cauză neacceptarea vieții de adult, a responsabilizării și a maturității. Persoana în cauză nu se simte pregătită să se desprindă de copilărie și de părinții săi, prezentând  adeseori anxietate de separare, despresie sau atacuri de panică.

Dorința de a rămâne copil se poate regăsi în căutarea atenției și a iubirii părintești de care individul s-a bucurat prea mult sau prea puțin. Un copil deprivat emoțional de figurile sale de atașament poate avea ca mecanism de coping supracompensarea și astfel va dezvolta tulburări de personalitate precum cea naricisică sau histrionică, iar vocea va avea o sonoritate metalică, apăsată, excesivă, acumulând tensiune la nivelul corzilor vocale. De asemenea, acest tip de surplus de voce poate cauza durere și disfonie. Altfel, persoanele deprivate emoțional în copilăria timpurie vor avea ca mecanism de apărare predarea în fața traumei. Prin urmare, acestea vor dobândi anxietăți, depresii, tulburări de personalitate precum borderline, dependentă sau evitantă. Totodată, vor căuta în permanență pe cineva care să le ofere ceea ce nu au putut obține de la părinți: iubire, înțelegere, protecție. De altfel, cei care beneficiază prea mult din cele enumerate anterior, nu vor fi feriți de scheme dezadaptative. Deși nu au fost traumatizați absolut deloc, acești indivizi vor fuziona prea mult cu părinții lor și vor fi dependenți de aceștia. De exemplu, o mamă hiperprotectivă care dorește să-și scape fiul de greutăți și face totul în locul lui, nu va face decât ca acesta să dobândească o neajutorare învățată și să-și caute mama ori de câte ori va avea ceva de făcut. De asemenea, fiul se va refugia în vocea infantilă. La fel se întâmplă și în cazul femeilor ale căror voci au rămas la nivelul prepuberal. De foarte multe ori acestea nu ajung la foniatru, fie din cauza faptului că li s-a spus că o femeie cu voce de copil poate avea farmec, fie pentru că nu au fost criticate pentru acest lucru. Desigur, pot apărea situații când la telefon sunt confundate cu un copil  și atunci se vor simți ca și când nu ar fi luate în serios. Prin urmare, vocea de copil este un mecanism de apărare și un refugiu pentru persoana afectată care în mod inconștient încă își caută părinții.

Tratamentul pentru acest tip de afecțiune este în proporție de 90% psihoterapeutic, iar 10% foniatric. Exercițiile foniatrice constă în coborârea laringelui, exercitând o ușoară presiune pe cartilajul tiroid. La început, există riscul ca pacientul să respingă noua voce, însă cu răbdare din partea psihoterapeutului și a specialistului de voce, va reuși să-și accepte vocea.

Odată ce viața de adult este amânata sau neasumată, individul de cele mai multe ori nu va reuși sa aibă o viață sexuală normală și va dezvolta diferite dinsfuncții în această sferă. De asemenea, nu de puține ori se întâmplă ca vocea cântată a unei astfel de persoane să nu conțină suficiente armonice și astfel să nu sune bine. De exemplu, în cazul cântecelor de dragoste, când corpul femeii se pregătește să emită sunete și să creeze muzica, prin întărirea diafragmei, se activează și mușchii pelvieni în jurul cărora sunt ovarele, pântecul și mușchii vaginali. Astfel, activarea mușchilor pelvieni, determină la rândul lor activarea energiei feminine și sexuale. În timp ce femeia experimentează orgasmul sunt stimulați aceeași mușchi ca și în cazul cântului vocal. Prin urmare, o femeie cu absența mutaței vocii nu va beneficia de o voce cântată credibilă, având deopotrivă tractul vocal strans și laringele ridicat. Acest aspect este valabil de asemenea și în cazul bărbațiilor, bineînțeles, privind mușchii și organele specifice acestora.